Călător

5/26/20261 min read

Călător

E prea strâmt în mine, mă sufoc de atâtea gânduri.

Ai provocat un accident mortal pe strada inimii mele.

Sub clar de lună, ca o copilă în ploaie zac pe scânduri,

Și tu râzi, mă pedepsești, gonindu-mi șoaptele în mii de stele.

De ce vrei să-mi păcălești iubirea ce ți-o port?

Acoperă-mi ochii cu palmele-ți mari să nu-ți mai văd privirea.

Sunt sclava părului tău creț, nu te mai suport!

De ce te doresc din ce în ce mai mult, îmi buimăcești gândirea !

Mă dezmierzi cu sărutări dulci apoi te

pierzi în zare.

Mă lași să tremur goală în întunericul apăsător.

Nu ești aievea, nu te mai recunosc, trăiesc în visare!

De ce mă cuprinde groaza că te pierd, ai fost mereu un călător.